Iuliu Mureșan este mulțumit de rezultatul înregistrat de echipa sa în amicalul cu SV Ried și spune că acesta a fost un test reușit, cu toate că e nemulțumit de ușurința cu care s-a luat golul austriecilor.
„Am jucat bine, am dominat tot meciul. Am luat, din păcate, un gol foarte ușor. A fost un meci bun de pregătire. Nu sunt supărat pe Nuno Claro că a stat prost la acea lovitură liberă din care s-a luat gol. Sunt conștient că se mai și greșește, dar avem patru portari și va apăra cine este cel mai în formă. E un meci atipic, în care am avut trei penalty-uri, dar toate au fost foarte clare și au venit în urma unor acțiuni foarte frumoase. Am dominat, am stat mai bine decât ei la toate capitolele. S-ar putea să mai semnăm cu un jucător chiar azi”, a spus Mureșan la Digi Sport.
CFR Cluj s-a impus cu scorul de 3-1 în amicalul contra austriecilor de la SV Ried. Golurile au fost marcate de Cadu (10′ – penalty), Dică (63′ – penalty), Bud (90′ – penalty) și Schrammel (19′).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER